Cunoști senzația de dezamăgire, pe care o ai când îți dai seama că nu ai NICIO IDEE despre ce vei face mai departe? În momentul în care ajungi în etapa finală a interviului și nu obții jobul. Sau când alergi după lucru, ușa din față este bine zăvorâtă și un anunț îți spune: „Ne pare rău, închidem”? (Acest lucru chiar i s-a întâmplat prietenului meu – chiar nu glumesc.)

Sau atunci când privești lung și cu dificultate la tine însuți și îți dai seama că, de fapt, nu te poți decide „ce vrei să faci cu viața ta”? Există prea multe lucruri acolo! Prea multe pasiuni. Alegerea unei cariere de avocat înseamnă să renunți la visul tău de a fi un cântăreț și compozitor aflat în turnee, iar să-ți urmezi dragostea pentru cafea până în munții din Peru înseamnă să îți scape printre degete visul de a fi designer de interior.

Dar dacă nu ar trebui să fie astfel? Cu siguranță, mereu va trebui să iei decizii, dar cum ar fi dacă nu ar fi numai alb și negru? Cum ar fi dacă ai putea face 3 lucruri care îți plac în loc de 1 sau cum ar fi dacă ai putea decide să-ți cultivi pasiunea ȘI să faci bani buni în același timp?

Laurence Bradford a înțeles asta. Ca mulți dintre noi, și ea încerca să-și adune la un loc educația, visele și modalitatea de a face banii de chirie într-o carieră care are sens.  Răspunsul pe care ea l-a găsit este de-a dreptul plin de inspirație și, după cum ai putut ghici, a presupus dobândirea unor abilități de programare destul de atractive.

 

10 feluri în care viața mea s-a schimbat când învățat să programez

După absolvirea facultății în mai 2012, nu am avut un sentiment de ușurare. În schimb, mi-am dat seama în sfârșit că, în calitate de expertă în istorie, eram condamnată.

Ce vreau să spun e că: Am avut parte de relativ puține opțiuni de carieră. Fie ar fi trebuit să schimb drumul sau să mă întorc la școală pentru o diplomă de absolvire.

În loc să iau decizia chiar atunci, am decis să merg în Thailanda pentru a preda engleza. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, un lucru conduce către altul. În acest caz, blogul meu de călătorii m-a făcut să învăț WordPress, care apoi m-a condus să învăț concepte mai avansate de programare web și design.

Unul dintre avantajele programării este că puteți crea propriile proiecte

Aproape imediat, am început să învăț singură CSS, deoarece chiar voiam să aprofundez și să schimb designul blogului meu de călătorii. Acest lucru m-a condus către învățarea de Bootstrap (un framework front-end receptiv), deoarece la acel moment tema blogului meu în WordPress era construită în Bootstrap. De fapt, chiar și astăzi folosesc Bootstrap în mod frecvent!

Doar după întoarcerea din Thailanda m-am pus pe treabă și am început să învăț concepte intermediare/avansate. Acest lucru s-a datorat, în special, faptului că puteam participa personal la ore și ateliere de lucru, care erau disponibile în zona mea.

La început, eram atât de pasionată să învăț orice și de toate, încât am urmat mai multe ateliere de lucru pe o sumedenie de subiecte (în special, prin intermediul Girl Develop It). Am sfârșit prin a urma 7 ateliere de lucru în 3 luni. Atelierele de lucru includeau Photoshop, SQL, JavaScript, Ruby on Rails și multe altele.

 

Astăzi, concentrarea mea asupra unui program este mult mai precisă. (Slavă Domnului!) În zilele noastre, lucrez doar la proiecte legate de WordPress, dezvoltare front-end (precum HTML, CSS și acum Sass și Stylus, precum și JavaScript) și, desigur, Meteor, un framework JavaScript full stack.

Cu toate acestea, nu regret toată experimentarea pe care am făcut-o anterior. Au existat câteva momente când am simțit: „Uau, asta nu-i de nasul meu”, și apoi, desigur, tocmai opusul.  De exemplu, mi-a plăcut mereu să stilizez paginile web cu CSS și tot ce are legătură cu dezvoltarea front-end.

Fără niciun dubiu, învățarea construirii de site-uri web și acum de mici aplicații web mi-a schimbat viața în bine.

Nu numai că a avut un impact asupra călătoriilor mele profesionale, dar, de asemenea, și asupra aspectelor vieții mele personale – totul în feluri pe care nu mi le-am imaginat când am început să meșteresc pentru prima dată la WordPress în urmă cu doi ani.

Iată cele zece feluri în care învățarea construirii de site-uri web (și acum de aplicații web mai avansate) mi-a schimbat viața.

  1. Am libertatea de a-mi face propriul program

Probabil că acesta este cel mai pomenit avantaj al celor care renunță la serviciul tradițional de la 9 la 5.

Deoarece lucrezi pe cont propriu, ai posibilitatea de a-ți crea propriul program.

Desigur, există termene-limită. Există și ședințe. Dar mereu ai un anumit control pentru când, unde și cât timp lucrezi.

În trecut, chiar și când predam în Thailanda, trebuia să mă aflu la locul X la ora X, de luni până vineri.   În prezent, îmi place să am opțiunea de a-mi lua o zi liberă la mijlocul săptămânii, iar apoi să mă revanșez sâmbăta.

  1. Câștig mai mult, deși lucrez mai puține ore

Sunt încă relativ o începătoare în spațiul dezvoltării web, având aproximativ doi ani de experiență. Așadar, nu percep încă tarife premium.

Cu toate acestea, mulți dezvoltatori cu mai multă experiență pot percepe ușor peste 100 de dolari pe oră pentru lucrul ca freelancer sau pe bază de contract.  Și, când totul se reduce la tariful pe oră, doar cerul este limita. (Am văzut consultanți de servicii web care cer mai mult de 100 de dolari pe oră. Desigur, în special cu mai mult de 10 ani de experiență și cu un portofoliu cu recomandări de profil ridicat pentru a-i susține.)

În orice caz, chiar și pentru mine, cu cât mai multe abilități și experiență dobândesc, cu atât câștig mai mult pe oră.

Și, datorită acestui lucru, pot lucra mai puține ore pe săptămână, dar totuși obținând de acasă un câștig comparabil cu un alt job.

  1. Pot spune „Nu” ofertelor de job

Îmi amintesc că, nu cu mult timp în urmă, căutăm cu disperare joburi part-time, proiecte și sarcini.  În principiu, luam tot ce puteam găsi, chiar dacă plata nu era prea ideală.

 

În orice caz, pe măsură ce deveneam mai puternică la dezvoltarea web, nu mai eram în această situație.  În prezent, pot spune pur și simplu: „Nu, mulțumesc” ofertelor de joburi neinteresante, fără grijă sau ezitare, deoarece știu că vor mai fi și alte oportunități care îmi vor apărea în cale.

  1. Oamenii vin la MINE și mă întreabă dacă pot lucra pentru EI

Cine ar fi crezut că o fată ca mine din Bethlehem, Pennsylvania, ar avea oameni din întreaga lume trimițându-i cereri, întrebând-o dacă i-ar plăcea să se alăture echipei lor?

Adevărul este că: Eu sunt departe de a fi o simplă excepție.

Să aibă parte de recrutori, persoane de la personal, companii etc. care îi abordează pentru propuneri de lucru, toate acestea li se întâmplă mereu dezvoltatorilor și inginerilor de software.

De fapt, am văzut menționat în mod explicit în mai multe CV-uri online ale persoanelor renumite sau pe conturile de LinkedIn că acestea „momentan, nu sunt în căutare de lucru”.

Aceasta înseamnă că dezvoltatorii și inginerii de software sunt atât de bombardați cu oferte de lucru, încât sfârșesc prin a menționa că nu caută noi oportunități. Pur și simplu, solicită să nu fie contactați. Serios vorbind, în ce alte domenii de activitate se întâmplă asta?!

  1. Nu a trebuit niciodată să am de-a face cu un proces de aplicare plictisitor la un job online

Coincident cu ofertele de joburi nesolicitate, acum evit procesul îngrozitor de aplicare online.

În timp ce totul se bazează pe recomandare și cunoștințe, având un profil solid pe LinkedIn și așa mai departe, mă îngrozește aplicarea laborioasă pentru un job online. Știi, cei care pun o groază de întrebări, presupunând încărcarea CV-urilor și a altor documente, toate acestea presupun o perioadă mare de timp.

Din fericire, cu cât ai mai multe abilități și experiență dobândite, cu atât toate acestea se pierd undeva în timp. Nu aș putea fi mai fericită de acest lucru.

  1. Am timp suplimentar pentru a-mi urmări interesele

Pe lângă faptul că pot lucra mai puține ore pe săptămână, am posibilitatea de a-mi dedica mai mult timp celorlalte lucruri: precum hobby-uri, pasiuni sau timp cu familia.

Mie, personal, îmi place să scriu, dar și să călătoresc.

Având acest timp liber, mi-am creat un blog destinat începătorilor care învață cum să programeze. (Mi se potrivește, nu-i așa?!)

După cum s-a dovedit, acest site mi-a adus o mare bucurie, fără a mai menționa alte oportunități, precum posibilitatea de a întâlni noi oameni și altele legate de muncă.

Totuși, dacă nu aș avea acest timp liber, nu aș putea lucra la site. Și, dacă nu aș avea site-ul, nu știu unde aș fi astăzi. Oricât pare de dramatic, nu-mi pot imagina viața fără acel blog.

  1. Pot lucra de la distanță (și chiar o fac)

Atunci când lucrezi cu tehnologia, există mai multe oportunități de a lucra online sau de la distanță. Aceasta înseamnă că nu contează unde ești – în vacanță, acasă sau la Starbucks – atâta timp cât poți lucra la proiectul tău.

 

Mai sus, am menționat faptul că îmi place să călătoresc. Și călătoresc în mod special în Asia de Est.  (Până în prezent, am fost în 13 țări diferite din Asia de Est!)

În orice caz, din ianuarie și până în aprilie 2014, m-am întors din nou după ce am predat în Thailanda. A fost o experiență uimitoare, în care am avut posibilitatea de a vizita 6 țări diferite și mai mult de 15 orașe.

Poate te întrebi cum naiba mi-am luat liber pentru a călători aproape trei luni. Dar ia ghici? Lucram în toată această perioadă!

Fără discuție, lucram mai puține ore decât acasă, în Statele Unite. Dar aceasta era alegerea mea.  Aș fi putut la fel de bine să lucrez o groază în timp ce călătoream. Totuși, am ales să îmi petrec mai mult timp profitând de călătoria mea decât să muncesc.

Fără aceste abilități de care să mă folosesc, mai precis HTML, CSS și fără să fiu în stare să construiesc site-uri în WordPress, nu aș fi putut niciodată să merg în acea explorare de trei luni.

  1. Pentru mine, este ușor să transform proiectele secundare visate în realitate

Dacă ești ca mine, probabil că ai mereu idei noi uimitoare, la care dorești să lucrezi – și chiar repede.

Faptul că știu cum să construiesc un site web sau să realizez prototipul unei aplicații web îmi permite să fac asta pur și simplu, fără să mai fie nevoie să angajez un dezvoltator. (Lucru care, de asemenea, scutește bani.)

Doar aceasta – construirea proiectelor secundare – a reprezentat unul dintre motivele principale pentru care am început să dedic mai mult timp și studierii construirii aplicațiilor web personalizate, nu doar realizării site-urilor WordPress sau de comerț electronic.

Bănuiesc că 98% dintre site-urile pe care le utilizăm astăzi zi de zi ar putea fi clasificate ca aplicații web. Majoritatea blogurilor sau a site-urilor noi și site-urile de comerț electronic sunt aplicații web. Cu toate acestea, sistemele de management al conținutului (sau CMS), precum WordPress sau Magento (care face comerț electronic), ușurează chiar și pentru un novice munca de a construi un site pe amintitele platforme. (Pentru informarea ta: există o groază de CMS-uri.)

Oricum, oricât de minunate sunt aceste CMS-uri, vin și cu limitări. Mai mult decât cu limitări, multe vin cu o încărcătură inutilă. (Practic, este vorba de o groază de funcții și componente de care, poate, nici nu ai nevoie.)

O aplicație web simplă, pe care am încercat să o construiesc recent, este similară unui chestionar online. De fapt, oricine poate vizita site-ul și completa acel chestionar, unde rezultatele vor fi afișate la final, pe baza răspunsurilor.

În acest caz, întregul chestionar ar putea fi realizat chiar din browser, doar pe baza lui JavaScript.  Ceea ce înseamnă că o persoană nu ar putea reveni pe viitor și să-și vadă rezultatele chestionarului — deoarece nimic nu este stocat într-o bază de date.

În funcție de definiția pe care o consulți, acest scenariu poate sau nu să fie clasificat ca o aplicație web.

Totuși, simpla adăugare a contului de utilizator la acest exemplu de chestionar ar transforma-o categoric într-o aplicație web. Deoarece acum informațiile și rezultatele chestionarului vor fi stocate pentru fiecare utilizator într-o bază de date. Ceea ce înseamnă că, pe viitor, un utilizator poate reveni pe site, se poate conecta și își poate găsi rezultatele anterioare.

 

  1. Sunt membră a unui club top secret (alias, Tech Community)

Să știu cum să-mi construiesc propriile proiecte este grozav.

Dar știi ce altceva mai este uimitor? Să pot înțelege conversațiile tehnice, care se desfășoară în jurul meu. Este ca și cum aș face parte dintr-o anumită societate secretă. În plus, este foarte încurajator pentru propriul meu progres.

De exemplu, acum câteva luni mă plimbam aproape de MIT-ul din Cambridge.  Erau acolo doi băieți în spatele meu, cu siguranță studenți la MIT, care discutau despre diferența dintre construirea unui fel de aplicație software în Python în comparație cu alt limbaj, și chiar am înțeles esența conversației.

Eu, să înțeleg o discuție tehnică între doi studenți la MIT. Cine ar fi crezut?

Se poate dovedi atât de frustrant să înveți programarea. Dar, în acel moment, m-am simțit realizată, deoarece s-a dovedit faptul că am reușit cu adevărat să învăț ceva. (În ciuda tuturor dăților când mi-am spus: „Sunt așa de pierdută!”)

Mai mult decât atât, să fiu capabilă să înțeleg conversațiile tehnice dintre programatori mi-a permis să iau parte activă la discuții la întâlnirile locale legate de tehnologie și la evenimente similare. Lucru care, în sine, are beneficii multiple, inclusiv potențiale oportunități de joburi noi.

  1. Am un sentiment de încredere în mine și de putere

Per total, sporirea abilităților mele tehnice mi-a permis să dobândesc un mai bun sentiment de încredere în mine. Ca și cum pot să îmblânzesc sălbăticiunile web-ului pe cont propriu.

Mai mult, după construirea unui site web sau a unei aplicații – chiar și a uneia simple – există mereu un sentiment de realizare. Chiar și atingerea unui punct crucial al unui proiect sau depășirea unei probleme care a durat mai multe zile pentru a o rezolva îți poate aduce acel sentiment de realizare.

Toate acestea te fac să te simți destul de puternic.

Fiecare persoană are motive diferite pentru care dorește să învețe cum să construiască site-uri web sau aplicații. Când m-am decis pentru prima dată să îmi dedic timpul învățării de HTML, CSS și a altor noțiuni de bază, acest fapt s-a datorat, în principal, câștigului financiar. Am văzut că sunt la mare căutare aceste joburi de dezvoltare web. De asemenea, am remarcat că abilitățile digitale apar în diferite descrieri de joburi. Era logic să dobândesc aceste abilități căutate.

Oricum, pe măsură ce am evoluat, totul a însemnat mai mult decât câștigarea unui venit suplimentar.

Astăzi, principala mea motivație a dobândirii de noi abilitați nu se rezumă la creșterea veniturilor. În schimb, sunt inspirată de crearea propriilor mele site-uri web/aplicații, de învățarea unor noi experiențe și ajutorarea celorlalți. Și exact asta fac în fiecare zi.

Și nu aș putea fi mai fericită de-atât.

LAURENCE BRADFORD

Laurence este o dezvoltatoare web autodidactă, care lucrează ca freelancer și care se concentrează în special pe tehnologiile front-end. În timpul ei liber, administrează learntocodewith.me, un blog destinat începătorilor care învață singuri programarea. Laurence este dependentă de proiectele secundare și de călătorii.

Poți citi articolul original în limba engleză aici.