Dávid Veszelovszki a început să programeze la vârsta de șase ani și jumătate și a lucrat ca programator de când a împlinit 16 ani. Hobby-ul lui a fost călătoria. Acum patru ani și-a petrecut un an și jumătate explorând Asia și Australia. Acum este plecat pentru încă alte șase luni — conduce o mașină roșie prin SUA, împreună cu prietena lui.

Locuiesc aici: Budapesta (dar momentan mă aflu în statul Oregon)

Lucrez aici: CodeBerry (dar acum sunt în vacanță)

Sunt cel mai tare la: programarea web și trăitul pe gratis

Stilul meu de lucru într-un cuvânt: eficient

 

Când te întreabă cineva despre profesia ta, ce îi răspunzi?

Sunt inginer de resurse umane călător.

Spune-mi mai multe despre programul pe care îl dezvolți acum.

În prezent, sunt în vacantă, așa că răspunsul este nimic. Ultimul lucru la care am lucrat a fost interfața de învățare CodeBerry, „sala de clasă” virtuală, în care studenții își primesc temele pentru acasă. De asemenea, am câteva proiecte de hobby, precum aplicația mobilă pe care am dezvoltat-o ultima dată, care îmi permite să citesc vechile mele recenzii de filme. S-a dovedit a fi foarte utilă. Încă o folosesc în mod regulat.

Cum arată spațiul tău de lucru?

Nu am găsit o poză cu biroul meu, dar iată cum arată spațiul meu de lucru de acasă:


Fondatorii CodeBerry (de la stânga la dreapta: Dávid Veszelovszki, Ádám Freisinger, András P. Tóth, László Békéssy)

Când, unde și cum ai învățat programarea?

Am primit un calculator 286 și o carte de Quick Basic de la tatăl meu când aveam șase ani; am învățat noțiunile de bază din aceasta. Tatăl meu m-a ajutat de fiecare dată când m-am blocat.

Care sunt oportunitățile de joburi pentru programatorii web? În medie, cât timp ți-ai petrecut pentru a căuta un job?

Oportunitățile sunt cu adevărat grozave. Nu cred că am căutat vreodată un job cu normă întreagă, deoarece ceva mereu m-a găsit pe mine înainte de a avea timp să caut. De obicei caut proiecte, dar îmi ia doar câteva ore.

Care este programul tău zilnic, săptămânal etc.?

Ziua mea: Ne trezim la ora 8 în mașină, mâncăm un sendviș de la Subway sau niște fructe la micul-dejun, ne spălăm pe dinți și pornim undeva cu mașina sau pe jos. Ne uităm în jur, facem câteva fotografii, gătim prânzul în mașină și apoi continuăm să ne plimbăm sau să conducem sau să facem fotografii. Ne petrecem seara citind, urmărind un film sau ceva de genul, și apoi ne culcăm. Nu pare o zi ordonată, însă este. Facem mai mult de 10 000 de pași și conduc aprox. 160 km pe zi.

Săptămâna mea: Facem exerciții fizice aproximativ de 5 ori pe săptămână (și ne facem și duș! 🙂 ). O dată pe săptămână îmi rezerv o oră sau două pentru a revizui săptămâna trecută și o planific pe următoarea. De două sau de trei ori pe săptămână, mâncăm unele specialități locale în funcție de unde suntem în acel moment.

Luna mea: Ultimele mele două luni au fost foarte diferite de restul. Momentan doar repetăm lucruri pe care le-am menționat mai înainte.

Anul meu: Din fericire, fiecare an este diferit. Îmi plac schimbările. Am început 2016 cu un studiu intensiv și mai târziu am început să lucrez la CodeBerry, lucruri care mi-ai acaparat tot timpul. Apoi, am pornit la drum în iulie.

Care este lucrul la care nu te-ai gândit legat de acest job și te-a surprins?

Ei bine, asta a fost cu mult timp în urmă, dar am fost surprins că puteam face jocuri pe cont propriu și să îmi stabilesc noi sarcini una după alta. Este ca un LEGO, dar cu blocuri de construcție infinite de la început. 🙂

Ai abilități care i-ar putea surprinde pe oamenii obișnuiți?

Meditarea 10 ore în fiecare zi timp de 10 zile la rând. Am învățat asta în 2011 în India, dar o poți învăța oriunde pe gratis.

Cu cine lucrezi?

Cu prietena mea, Dóri. Călătorim împreună; acesta-i „jobul” meu prezent. 🙂

Care e drumul tipic de carieră în profesia ta?

Ei bine, dacă profesia mea este de IT-ist, atunci cea mai populară cale este să urmez o universitate la vârsta de 18-24 de ani, să lucrez 40 de ani în locuri diferite, să petrec 2-7 ani în fiecare loc și apoi să mă pensionez.
Un fel de viață mai degrabă neobișnuit — cel pe care mi-aș dori să-l urmez — este să cheltuiesc mai puțin decât câștig și să ies la pensie mai devreme. (Cheltuirea tuturor banilor în timpul călătoriilor nu mă ajută totuși. 🙂 )

Care sunt planurile tale și cum vrei să continui?

Mi-ar plăcea să continui să lucrez la CodeBerry timp de câțiva ani. După aceea, probabil voi găsi o companie similară deoarece îmi place antreprenoriatul. De obicei, îmi organizez viața ca să-i ajut pe ceilalți. Vreau să-i ajut să învețe mai mult într-un timp mai scurt și să trăiesc o viață sănătoasă.

Ce altă profesie ai alege dacă ar trebui să o schimbi pe cea prezentă? Ai putea-o schimba?

Mi-ar plăcea să lucrez lângă o bandă rulantă, deoarece aceasta este meditativă. Sau aș face parte dintr-o echipă de curățenie, ca să pot intra în locuri care sunt închise pentru alții. Sau un casier la un supermarket local, astfel încât să fie măcar un casier simpatic în acel magazin. Sau profesor la liceu, care să predea orice subiect. Sau un tâmplar — cred că-i cu adevărat grozav!
Cred că aș fi capabil să fac oricare dintre aceste meserii, însă programarea se plătește mai bine, așa că nu mă voi reprofila.

De ce abilități ai nevoie pentru a fi un programator si expert in IT bun? Cui îi recomanzi această profesie?

Sunt necesare gândirea structurată, toleranța la monotonie și IQ-ul peste medie. Nu recomand celor care nu au aceste calități sau care nu sunt interesați de domeniul IT.

Care este partea ta preferată?

Că pot să creez o valoare mare într-un timp foarte scurt. Și oamenii îmi apreciază jobul. De asemenea, pot lucra de oriunde.

Ce te irită cel mai mult? Care sunt dificultățile și pericolele profesiei tale?

Cea mai dificilă parte este să reții o mulțime de informații deodată. Partea enervantă e când nu ai instrumentele corespunzătoare, de exemplu aplicația pe care trebuie să o folosești îți este inconfortabilă. Cel mai mare pericol este să stai într-un loc în fața calculatorului, deoarece te poți îngrășa și deveni mai puțin sănătos.

Cât de stabil este jobul tău? Cât timp îți petreci lucrând pentru aceeași companie?

În momentul de față jobul meu principal este călătoria. Este destul de stabil pentru următoarele patru luni, dar ne vom îndrepta către casă în scurt timp după aceasta.

Dacă ar fi să ceri un singur lucru în numele tuturor programatorilor, care ar fi acesta?

Aș întreba de ce nu vor mai mulți oameni să facă asta. E atât de mișto! 🙂

Cât poți câștiga în această profesie (ca programator începător, experimentat sau veteran)?

În România, un programator software poate câștiga 75,000/115,000/170,000 lei pe an.

Care crezi că este cea mai bună modalitate de a învăța să programezi?

În mod activ și pasionat, cu ajutorul cursurilor gratuite, de exemplu freecodecamp. Sau, dacă o persoană nu stăpânește bine engleza, există CodeBerry.

De ce se merită să înveți programarea?

Dacă această profesie ți se potrivește, acesta-i un job provocator și creativ. La sfârșitul zilei, poți merge la culcare gândindu-te că ai creat din nou ceva.

 

Declinare a răspunderii: Blogul CodeBerry este publicat de către Școala de Programare CodeBerry, co-fondată de către Dávid.

Ți-a plăcut această poveste? Abonează-te la newsletter-ul nostru și îți vom trimite cele mai bune postări în fiecare săptămână. Fără spam, pe bune. Poți renunța oricând dorești.